Translate

duminică, 23 noiembrie 2014

Cate ceva despre aptitudinea muzicala

                                    Cate ceva despre aptitudinea muzicala




Aceasta postare o dedic celor ce vor sa cunoasca mai multe in acest domeniu!

           

  Este de la sine inteles ca, pe suprafata acestei planete blagoslovite de Dumnezeu NU exista popor care sa nu cunoasca sau sa nu fi cunoscut muzica, fie intr-o forma simpla, fie intr-o forma evoluata, ca efect al unei cultivari sistematice. De la tam-tam-urile primitivilor pana la marile creatii simfonice, muzica s-a bucurat de o apreciere unanima, prin caracterul ei inaltator, prin emotiile intense pe care le poate declansa in sufletul omului. Fiind una dintre cele mai raspandite arte, produce vibratii sau emotii inaltatoare, veselie sau melancolie, nu numai omului aflat pe o treapta superioara de cultura si civilizatie, ci si celui care are de parcurs un drum lung de parcurs pana sa ajunga la acest stadiu. Omul a cantat intotdeauna, fie in orele de odihna, fie in cele de munca, manifestandu-si atat starile sufletesti de natura afectiva, cat si preocuparile, gandurile, ideile. Muzica este un mod specific de reflectare a realitatii, prin tonus melodic, prin redarea unei structuri si inlantuiri de sunete ingenios armonizate.
Aptitudinea muzicala este o insusire a personalitatii care face posibila efectuarea cu succes a activitatii muzicale. O persoana cu aptitudine muzicala manifesta interes si inclinatie deosebita pentru muzica, fredoneaza melodii, canta, invata cu usurinta cantecele auzite, manifesta dorinta de a cunoaste cat mai multe date din domeniul muzical. Talentul muzical consta in dezvoltarea aptitudinii muzicale la un nivel superior, caracterizat prin originalitate si capacitate creatoare. Cand o persoana reuseste sa creeze muzica originala, cuceritoare, rascolitoare, exprimand idei, sentimente si dorinte profund umane, suntem in prezenta unui evident talent muzical. Unii oameni raman la stadiul aptitudinii muzicale, pe cand altii, depunand o munca intensa si sistematica, devin talente muzicale, creatori.
Din punct de vedere senzorial este necesara o buna acuitate auditiva, datorita careia sa se poata percepe inaltimea sunetelor, intensitatea lor, ritmul, armonia si timpul. Acuitatea auditiva se caracterizeaza printr-un prag al sensibilitatii sonore si al celei diferentiale scazute, adica prin capacitatea de a percepe cele mai fine si mai diferite sunete. Nu totdeaune o persoana care dispune de un organ auditiv bun da dovada de inzestrare muzicala. Intr-o clasa, foarte multi elevi se remarca printr-un auz foarte fin, capabili de a diferentia sunetele aparatelor de fizica, vocile colegilor etc., fara insa a fi inzestrati muzical. Aceasta inseamna ca numai simpla percepere a sunetelor nu e suficienta, ci este nevoie in plus si de o intelegere a lor. Se stie ca L.van Beethoven la un moment dat a pierdut total auzul, dar aceasta nu l-a impiedicat sa compuna cele mai frumoase simfonii( cea de-a IX-a), din cauza ca dispunea de o inalta intelegere a sunetelor, a armoniei acestora pe care le auzea in minte, adica in auzul interior. Aproape toti cercetatorii aptitudinii muzicale vorbesc de existenta unui auz exterior si a unui auz interior. Prin auzul exterior sunt percepute sunetele si melodiile de afara, iar prin cel interior cele care se elaboreaza in minte sau cele care ni le reprezentam. La Beethoven auzul interior era foarte dezvoltat, fapt care a contribuit ca activitatea lui componistica sa nu inceteze odata cu aparitia surzeniei, ci sa se desfasoare in conditii creatoare tot atat de desavarsite ca in trecut. Inaltimea unui sunet este determinata de frecventa sau numarul de vibratii pe secunda. Sunetul cu o frecventa mare este inalt, iar cel cu o frecventa scazuta este jos. Pentru o persoana cu aptitudine muzicala este absolut necesara capacitatea de a diferentia sunetele dupa inaltime, nu numai extremele, care se percep usor, ci si sunetele foarte apropiate, cu mici diferente intre ele.Intensitatea sau taria unui sunet depinde de amplitudinea undelor sonore. Pentru ca un sunet sa poata fi perceput, trebuie sa indeplineasca atat conditii de frecventa, cat si de tarie sau amplitudine. Un sunet perceptibil ca frecventa, dar cu amplitudine scazuta nu produce senzatie auditiva. Un bun organ auditiv distinge clar intensitatea sunetelor.
 Ritmul muzical este capacitatea ”de a trai activ, motric muzica, de a simti expresivitatea emotionala a ritmului muzical si de a-l reproduce cu exactitate”. Orice creatie muzicala are un ritm al ei specific, intocmai ca si versurile unei poezii. Cel dotat muzical percepe usor acest ritm, la inceput spontan, dar pe masura ce experienta muzicala se imbogateste, perceperea se face pe baza unor norme de care trebuie sa se tina seama. Perceperea ritmului usureaza substantial intelegerea structurii melodice a unei compozitii muzicale. Aproape toti cercetatorii admit ritmul ca o componenta a aptitudinii muzicale.Dintre toate aptitudinile, cele muzicale apar cel mai de timpuriu. Asa de exemplu W.A.Mozart si J.Haydn manifestau aptitudinile muzicale de la varsta de 2-3 ani. Mozart compune un menuet la5 ani, Enescu compune tot la 5 ani “Poema  romana”, iar la 11 ani, se distinge printr-o bogata activitate de compozitor. Sunt insa si cazuri de mari compozitori ale caror aptitudini muzicale au aparut mai tarziu, ca de exemplu Wagner, Beethoven, Cesar Franck etc., fapt care dovedeste ca niciodata nu e prea tarziu pentru dezvoltarea aptitudinilor.
Lipsa de perseverenta, cu toata inzestrarea duce la ratare sau la creatii minore. In aceasta privinta este ilustrativ un caz descris de Revesz, care a urmarit evolutia unui copil de la 5 pana la 13 ani. Astfel, la 7 ani dispunea de un auz absolut, reusind sa descompuna aproape fara greseala un acord, transpunea perfect acorduri polifonice in orice tonalitate, citea cu usurinta partiturile si transcria pe note, putea sa cante pe dinafara, dupa cateva repetari, o serie de sonate de Beethoven, fugile lui Bach, compozitii de Schuman. La 8 ani a compus o serenada, la 11 ani a prezentat in public, cu mare succes, Concertul in mi bemol major al lui Beethoven etc. Cu toate acestea el nu a ajuns un veritabil talent muzical, ci, din cauza lipsei de perseverenta, s-a pierdut. Nu trebuie uitat insa ca marile talente muzicale nu sunt produsul exclusiv al inzestrarii native, ci mai ales al unei munci incordate si perseverente.

George Enescu obisnuia adesea sa spuna: “In muzica este nevoie de talent cam 30%, restul de 70% este munca”, prin acel “30% talent” intelegand inzestrarea nativa, care reprezinta un procent mult mai mic decat munca (70%), iar renumitul violonist ceh Jan Kubelik (1880-1940) afirma ca “muncind 18 ore pe zi, timp de 20 de ani, poti ajunge celebru”, fapt ce trebuie interpretat in sensul ca munca este izvorul cel mai profund al adevaratului talent muzical.


Prof. Dr. Daniel Mihai, CNA Regina Maria Constanta