Translate

sâmbătă, 3 iulie 2010

Rugăciunea (VII) către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu

                                       
Stăpână prealăudată şi preabună,



izvorul milei, adâncul iubirii de oameni,


apa cea vie, cea care iei partea păcătoşilor,


limanul celor înviforaţi,


cea care fără de sămânţă


pe Dumnezeu L-ai primit în pântece


şi te-ai învrednicit a te face Maica Lui.


Viţa cea adevărată, năstrapa cea de mană primitoare,


îndreptarea celor ce cad,


scăparea tuturor şi viaţa a toată lumea,


Să nu te îngreţoşezi de mine, păcătosul şi înverşunatul,


cel spurcat şi cel iubitor de curvie,


cel iubitor de tulburare,


cel lenevos cu socoteala, cu fapta, cu voirea,


care toată viaţa curvind mi-am cheltuit-o.


Ci, ca o Maică a lui Dumnezeu,


iubitoare de oameni şi milostivă,


ia-mi-o înainte şi primeşte rugăciunea mea,


pe care ţi-o aduc din întinatele mele buze,


fă-mi-L milostiv pe Judecătorul


cu bineprimitele şi preabunele tale rugăciuni


de adevărată şi preacurată Maică a lui Dumnezeu.


Deschide-mi îndurările


Preaiubitorului de milostivire, ale Fiului tău.


Roagă-te să treacă cu vederea greşelile mele.






Îndreptează gândul meu către pocăinţă


şi lucrător iscusit al poruncilor Lui, arată-mă.


Să nu mă laşi pe mine să fiu câştigul sau mâncarea


satanei, cel de suflete stricător.


Cu mijlocirea ta, înnoieşte-mă pe mine,


care de-acum cu multe păcate m-am învechit


Viaţa mea zdrenţăroasă îndrepteaz-o.


Pe tine preabună mijlocitoare avându-te,


fără prihană înaintea Judecătorului să stau


şi de chinurile cele înfricoşătoare să scap.


Să o şi dobândesc, roagă-L pe Făcătorul meu,


cea care eşti fără prihană.


Căci Lui I se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea,


în veci. Amin.






Fecioară, Stăpână, Maica Domnului Iisus Hristos,


ştiu că necurat sunt şi pângărit,


şi spurcat, şi nevrednic,


că fărădelegile mele au covârşit capul meu,


înmulţindu-se mai mult decât nisipul mării.


Împuţitu-s-au şi au putrezit rănile sufletului meu


datorită multelor mele răutăţi.


Vin la tine pocăindu-mă


şi cad înaintea ta


şi îmi mărturisesc toate păcatele mele cele grele.


Pe tine Maica lui Dumnezeu de multe ori te-am mâniat,


întinându-mă cu necurăţiile mele.


Miluieşte-mă ceea ce pe toţi îi miluieşti,


cu iubirea ta de oameni.


Iartă-mă şi să nu mă lipseşti de iubirea ta, Stăpână,


Nici să-ţi întorci faţa ta de la mine,


şi să mă întorc deşert, vai mie, vai mie, de la tine.


Nu, Stăpâna mea,


să nu se bucure de mine vrăjmaşii mei


pentru aceasta, vai mie, vai mie!


Deşteaptă-mi gândul spre pocăinţă,


povăţuieşte-mă pe calea mântuirii,


pe care aflând-o şi călătorind pe ea,


să te am pe tine împreună-călătoare.






Cu povăţuirea ta mă voi mântui.


Aşa, Stăpână, Maica iubitorului de oameni Dumnezeu,


Dă-mi inimă zdrobită şi smerită,


umple ochii mei de lacrimi duhovniceşti,


luminează-i cu lumina solirilor tale


ca să nu adorm întru moarte.


Stropeşte-mă cu isopul milei tale şi mă curăţeşte.


Spală-mă cu darul tău în lacrimile mele


şi mai mult decât zăpada mă voi albi.


Aşa, Maica Domnului meu Iisus Hristos,


primeşte-mi această ticăloasă mărturisire şi rugăciune,


ocârmuieşte mintea mea,


şi cealaltă vreme a vieţii mele


nesmintită, întru pocăinţă o păzeşte.


Şi în vremea ieşirii din trup a smeritului meu suflet,


când în poartă voi grăi vrăjmaşilor mei, vai mie,


arată-mi-te atunci, Stăpână, cu ochiul tău cel milostiv


şi slobozeşte-mă de la marii cercetători


şi de la întrebători,


şi de la cumpliţii strângători de dăjdii


ai Stăpânitorului veacului acestuia.


Fii mie ajutătoare


şi pierde, atunci, toate zapisele păcatelor mele


şi mă du fără să fiu ruşinat, du-mă mântuit


la Divanul de judecată al Fiului tău,


şi al Tatălui celui fără de început,


şi al Preasfântului Duh,


al Uneia şi începătoarei de lumină şi de o fiinţă


Treimi, Iubitoare de bine,


Maica iubitorului de oameni şi milostivului Dumnezeu,


cea milostivă şi bună înduplecătoare


a Celui bun şi milostiv,


Fecioară, Stăpână, pleacă urechea ta


şi mă auzi din înălţimea slavei tale.


Graiurile mele auzi-le, preacurată.


înţelege strigarea mea cea din adânc.


Ia aminte la glasurile cererii mele dureroase.


Ajutătoarea mea,


ceea ce mi-ai dăruit viaţă cu mijlocirea ta,


dă-mi cuvânt spre deschiderea gurii mele,


ca să vestesc măririle tale,


mai înainte de a mă duce din această lume.


Acolo, după ce mă voi duce de aici


şi după ce voi fi încuiat în temniţa cea amară,


nu va mai fi cu putinţă să mă mărturisesc.






Greşit-am, preacurată, greşit-am,


fărădelegile mele le cunosc


şi păcatul meu înaintea mea este totdeauna.


Caută spre această din urmă rugăciune a mea


spre mărturisirea robului tău.


Dă-mi mie izvoare de lacrimi pline de durere,


care să se facă scăldătoare curăţitoare


a întinatului meu suflet


Spală-mi tina păcatelor mele.


Sădeşte întru inima mea cea de piatră


sfânta frică de Fiul şi Dumnezeul tău,


să intre ea întru cele dinlăuntru ale mele,


prin ea mă voi chinui să nasc din durerosul meu


suflet, lacrimi curăţitoare,


şi se va naşte în mine duh mântuitor.






Norule al Soarelui celui prea luminos,


străluceşte lumina gândită peste mine întunecatul


şi peste mintea mea cea întinată.


Desfă şi goneşte negura cea groasă


a gândurilor mele cele necurmate,


ca întru alinare şi întru veselia


luminii, strălucirii şi cercetării tale,


să îţi jertfesc jertfa întreagă şi primită,


pe care am făgăduit-o Fiului tău şi Dumnezeului meu,


Care nu a venit să cheme pe drepţi la pocăinţă,


ci pe păcătoşi.


Prin mijlocirea ta,


şi pe mine nevrednicul să mă primească.






Mulţi sunt cei ce au păcătuit din veac, preabună Stăpână,


mulţi cei ce au căzut, mulţi cei ce s-au întărâtat


şi nu au păzit poruncile Fiului tău,


dar nu este niciunul pe care să-1 fi covârşit ca pe mine


mulţimea fărădelegilor făcute întru cunoştinţă,


deşi tot Aşezământul cel Vechi şi cel Nou


faptele bune ale drepţilor le-a trâmbiţat


şi necuvioasele lucrări şi fapte


ale păcătoşilor şi ale celor fărădelege


le-a vădit şi le-a mustrat.


Ci judecata cea dinlăuntru a ştiinţei mele


mai greu decât toate se vede,


fiindcă poartă împrejur vrajba mai multor păcate,


Mai lesnicioase şi mai uşoare sunt


sarcinile relelor celor din veac păcătoşi,


precum şi osânda celui ce a greşit întru necunoştinţă,


decât a celui ce a păcătuit întru cunoştinţă.


Poruncă şi lege a avut Adam şi nu a păzit-o,


dar el încă nu avea în faţă, Preacurată,


încercarea căderii şi a osândirii altuia.


Înşă eu, ticălosul, ce voi răspunde?


Cu adevărat nimic.


Căci ca un neînfrânat şi înverşunat


m-am sârguit a mă face rău,


şi pentru aceasta sunt fără de răspuns.


Decât toţi ticăloşii mai ticălos m-am făcut.


Decât cei din Adam. Decât Cain. Decât Lameh.


Decât cei ce fără de minte construiau turn.


Decât sodomiţii cei cheltuiţi cu foc.


Decât cei ce au pierit de potop în vremea lui Noe.


Decât osândiţii egipteni mai rău sunt osândit.


Decât toţi ticăloşii mai ticălos sunt eu.


Şi decât păcătoşii Noului Aşezământ


pe mine mă ştiu mai păcătos.






După ce m-am botezat, m-am întinat.


După ce m-am spălat, iarăşi m-am înnoroit.


Cinstit fiind cu vrednicia darului,


eu cu necinstea păcatului m-am îmbrăcat


Darul cinului monahicesc l-am netrebnicit


Deci care cuvânt şi vreme şi chip, oare,


îmi va fi de-ajuns spre curăţirea acestui fel de păcate?


Atâta este de nesuferit, Stăpână, noianul păcatelor mele.


Una ca aceasta este năvălirea relelor mele.






Ce să mă fac? Care cale să apuc?


Cea cerească este neumblată,


cea pământească strâmtă,


cea de sub pământ înfricoşătoare,


cea din mare oprită.


Vezi nevoie neaflată de minte,


vezi nedumerire nebiruită?


Primejdia cea silnică împuţineaz-o.


Deşi organul cuvântului meu nu s-a deşertat,


Maică puternică a puternicului şi viului Dumnezeu,


dă-mi mână de ajutor, mie, celui lipsit!


Minunate fă spre mine milele tale!


Deşteaptă sufletul meu, zicându-i:


“Mântuirea ta sunt eu!”


Ajutătoarea şi sprijinitoare mea eşti, Preacurată.


Primeştre cererea nevrednicului robului tău!


Cred, Preacurată, că poţi să faci aceasta.


Mântuieşte-mă tu, calea cea nerătăcită


a celor ce se pocăiesc.






Arată mai minunate milele tale întru mine,


care sunt decât toţi mai zbuciumat şi mai ticălos,


Nădejdea mea, Stăpână Născătoare de Dumnezeu.


Tu cunoşti gândurile şi faptele mele,


şi neputinţa firii mele cele smerite.


Înaintea ta îmi pun sufletul meu


cel întinat cu multe păcate şi cu gânduri necuvioase.


Tu vezi, Stăpâna mea, zgaibele rănilor mele


şi cugetele mele cele rele.


Dăruieşte-mi vindecare,


vărsând peste ele picătura milostivirii tale


celei iubitoare de oameni.


Caută spre mine, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu,


şi fă mie blând şi milostiv


pe Fiul tău şi Împăratul tuturor,


Care va să arate înaintea îngerilor şi a oamenilor


gândurile şi faptele mele cele rele.


El te primeşte pe tine


ca pe o Maică iubitoare de oameni,


care pentru suflet deznădăjduit mijloceşti,


ca una ce eşti scăpare a păcătoşilor.


Pentru aceasta te-am pus pe tine


sprijin şi ajutor celor păcătoşi,


Fiul şi Dumnezeul tău,


Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea,


împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte,


şi cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Lui Duh,


acum şi pururea şi în vecii vecilor.


Amin.






(Rugaciuni catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu – Sf. Efrem Sirul)


      Maica Domnului, Fecioara Maria , Stapana nostra, miluieste-ma si pe mine pacatosul robul Tau
 
                                                       Zadkielix alias D.M

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu