Translate

vineri, 18 iunie 2010

Dezamagire engleza

Anglia a mai dezamăgit o dată. Considerată una dintre favoritele la câştigarea titlului mondial înaintea începerii turneului, echipa lui Capello "a reuşit" aseară al doilea egal în grupa C, 0-0 cu Algeria.


Capello n-a riscat şi a început meciul cu David James în poartă, lăsându-l pe Green, autorul gafei de proporţii din meciul cu SUA, pe banca de rezerve. Cu toate că adversarii n-ar fi trebuit să-i pună probleme, goalkeeperul a fost destul de solicitat în debutul meciului, Algeria fiind echipa care a început în forţă.



Cu susţinători de lux precum prinţii William şi Harry, cu David Beckham - mai agitat decât Capello - pe banca tehnică, şi cu cei mai pasionali suporteri de la acest Mondial (au cântat mai tare decât vuvuzelele), Anglia a avut nevoie de o jumătate de oră ca să arate ceva în ofensivă: Lampard a irosit singura ocazie decentă a "leilor". Până la pauză, cel mai bine plătit selecţioner din lume, nouă milioane de euro, nu şi-a justificat salariul. Anglia a dezamăgit, iar vedeta Wayne Rooney nu şi-a găsit locul pe teren.




Anglia va juca ultimul meci din grupă o adevarata "finala" impotriva Sloveniei.
, englezii depind exclusiv de ei, o victorie în ultimul meci al grupei C, contra Sloveniei, calificându-i mai departe, în optimi. Pentru a o obţine, însă, Capello trebuie să schimbe ceva în jocul lui Lampard&co, acesta fiind extrem de previzibil în primele două partide. În măsura în care Slovenia se va agăţa cu dinţii de orice balon, o remiză calificând-o matematic mai departe, e clar că pe britanici îi va aştepta un meci extrem de greu.




Remiza îi mai oferă doar şanse teoretice Angliei



De notat că un al treilea egal îi va fi aproape sigur fatal Angliei, care are doar varianta unui succes pentru a nu se întoarce în insulă mai repede decât ar fi pronosticat oricine: cu 3 puncte, Anglia păstrează doar şanse matematice, ce ţin de domeniul fantasticului (SUA - Algeria să se termine tot egal, eventual 0-0, iar Anglia să înscrie, în remiza sa ipotetică cu Slovenia, cel puţin două goluri, astfel încât să ajungă la acelaşi număr de goluri marcate, sau chiar să depăşească la acest capitol SUA) - golaverajul este principalul criteriu de departajare la CM, apoi numărul de goluri înscrise.



Presupunând că se va ajunge la situaţia, improbabilă totuşi, ca Anglia şi SUA să termine la egalitate perfectă - aceleaşi puncte, acelaşi golaveraj (implicit acelaşi număr de goluri marcate) pentru a se departaja cele două formaţii se va apela la un criteriu foarte rar uzitat: formaţia din optimi va fi aleasă în urma tragerii la sorţi.



Cum s-ar putea ajunge în această situaţie?



Algeria - SUA 0-0



Anglia - Slovenia 2-2, respectiv variante: 1-1/3-3, 2-2/4-4 şamd.



Clasament actual grupa C



1. Slovenia 4p 3-2



2. SUA 2p 3-3



3. Anglia 2p 1-1



4. Algeria 1p 0-1



Ierarhia fiecărei grupe de la CM va fi determinată de următoarele criterii, aşa cum apare pe site-ul FIFA



a) numarul de puncte dupa cele trei meciuri



b) diferenta de goluri in cele trei meciuri



c) cel mai mare numar de goluri marcate in cele trei meciuri



Daca doua sau mai multe echipe se afla la egalitate pe baza criteriilor de mai sus, atunci clasamentul va fi determinat dupa cum urmeaza:



d) numarul de puncte obtinute in meciurile directe



e) golaverajul direct intre echipele aflate la egalitate



f) numarul de goluri marcate de fiecare echipa



g) tragerea la sorti efecutata de Comitetul de Organizare al FIFA



  Sursa:
 http://prosport.ro/

                                           Zadkielix alias D.M

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu