Translate

vineri, 1 mai 2009

Ceva despre 1 Mai

1 Mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internaţională a Muncii.
Eu nu m-am simtit niciodata mai...apt si mai fervent ca in aceasta zi, ebordand de optimism...chit ca aceasta munca de a asigura cate ceva ce reprezinta comunicatiile , viitorul.
Tot interesandu-ma am aflat ca mai există şi excepţii, de exemplu Australia, Elveţia şi Statele Unite, unde 1 Mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea ţărilor vest europene, ziua de 1 Mai este zi liberă.

În ţările desprinse de sub jugul comunist, ziua de 1 Mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiţie a mişcării muncitoreşti internaţionale. De asemenea, in tumultoasa istorie şi naziştii au avut tentative de adjudecare si de redobandire a unor sensuri a acestor tradiţii. Ziua de 1 mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunităţii naţionale germane, promiţându-se construirea unui socialism naţional, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci 'rasa unica, superioara" arianul considerat un prototip al celor ce muncesc.
Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator în acest sens-" Certurile şi neînţelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unităţii şi înălţării naţiunii."
ISTORIC

Ziua de 1 mai a fost transformată de către nazişti într-o sărbătoare propagandistică. Se suţinea că ziua de 1 mai trebuie să devină o sărbătoare a întregii naţiuni şi nu poate fi transformată într-un simbol al luptei proletare şi a decadenţei. Serbările câmpeneşti, chioşcurile cu bere şi spectacolele nu lipseau, dar sindicatele fuseseră interzise. Organizaţiile muncitoreşti au fost înlocuite cu directive de la partidul unic. Peste timp, grupări radicale folosesc retorica nazistă, participând la proteste violente având ca pretext ziua de 1 Mai (de exemplu, în Germania).
Rasfoind filelel de istorie am ramas placut impresionat de originea acestei sarbatori. Chit ca in aceasta zi am lucrtat si , dis de dimineata uraruile de "viata lunga" si "gratularile " multimii le-am pututu auzi, nu imi voi schimba punctul de vedere asa de...drastic.
Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 mai, de Sărbătoare Internaţională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

Data de 1 Mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886”, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Însă, cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mărşăluit 90 de mii de demonstranţi, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago. Numărul greviştilor, ASA CUM SPUN RELATARILE VREMII se ridicasera la peste 65 de mii. În timpul unei demonstraţii, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaţilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliţia a intervenit, 4 protestatari au fost împuşcaţi şi mulţi alţii au fost răniţi.

În seara aceleaşi zile, a fost organizată o nouă demonstraţie în Piaţa Heymarket. Din mulţime, o bombă a fost aruncată spre sediul poliţiei. Au fost răniţi 66 de poliţişti, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliţia a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câţiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhişti, care aparţineau unei mişcări muncitoreşti promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecaţi. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franţa şi Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 5 dintre aceştia au fost condamnaţi la spânzurătoare şi 3 cu închisoarea pe viaţă. Şapte ani mai târziu, o nouă investigaţie i-a găsit nevinovaţi pe cei 8. Mult mai târziu, au apărut dovezi conform cărora, explozia a fost o diversiune, pusă la cale chiar de către un poliţist.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu